Cseke Attila anunță începerea plăților facturilor restante din programul „Anghel Saligny”: Prioritatea numărul 1
Prioritatea „numărul 1” sau cum se rezolvă o criză din bani publici
Datoria de peste șase miliarde de lei acumulată în cadrul programului „Anghel Saligny” este acum, brusc, „prioritatea numărul 1” a Ministerului Dezvoltării. Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, promite că în câteva săptămâni se va intra în „marea epopee” a achitării facturilor restante, un efort planificat să fie încheiat până la final de martie sau aprilie – în funcție, desigur, de miraculoasele fonduri de la buget.
Dar ce este „Anghel Saligny”? Un program cu iz de măreție, menit să finanteze proiecte locale vitale, dar care mai degrabă a devenit simbolul îngropării fondurilor într-o avalanșă birocratic-administrativă. Iar acum, aceste miliarde restante trebuie „stinse” într-un maraton al plăților, lăsând în urmă întrebări care persistă: cum s-a ajuns exact la acest dezastru?
Facturi plătite, promisiuni reîmprospătate
Ministrul Dezvoltării laudă continuarea finanțărilor fără „valuri” și întreruperi. Interesant concept – să te bucuri de normalitate prezentând-o ca pe o realizare eroică. Totuși, odată închise plățile uriașe din trecut, ce asigurări avem că următoarele facturi, încărcate cu generozitate în platforma ministerului, nu vor genera aceeași gaură neagră de datorii?
Ceea ce este demn de remarcat – sau poate de ironizat – este ritmul frenetic cu care se promite „continuitatea” finanțării. De parcă nu acesta ar trebui să fie standardul minim în orice proiect guvernamental. Dar aparent, în România, stabilitatea devine o virtute atunci când lipsa ei a devenit prea evidentă.
Garanții financiare sau vorbe în vânt?
În timp ce ministrul Dezvoltării declară cu emfază că „vor fi bani de investiții”, scepticismul rămâne un companion constant. Cine poate garanta că aceste fonduri nu vor sfârși din nou, peste un an sau doi, pierdute într-un hățiș de facturi neplătite? Sau că investițiile nu vor deveni simple proiecte politice, susținute fără un scop clar definit?
În timp ce guvernul încearcă să-și spele obrazul, aceste promisiuni sună mai mult ca o justificare pentru o criză deja creată. Banii publici ar trebui să fie un instrument pentru progres, nu pentru a repara greșeli ciclice sau pentru a finanța planuri pe jumătate gândite.
Un sistem care plătește mai mult decât învață
Programul „Anghel Saligny” nu ar trebui să fie doar un mecanism de finanțare, dar și o lecție despre coordonare și responsabilitate. Însă, lecția pare să fie pierdută în valurile de fonduri promise fără prioritizare. În loc să eliminăm corupția și să simplificăm traseul banilor, creăm mecanisme prin care haosul devine politica dominantă.
Dacă există ceva constant aici, este ciclul de datorii, promisiuni și plăți întârziate. Și asta, dacă nu începem să tratăm cu seriozitate responsabilitatea fiscală, va continua să fie „prioritatea numărul 1” a oricărui viitor ministru al Dezvoltării.
