Fechet, despre Crin Antonescu: „Îndeplinește condițiile pentru a fi președinte. Are ambiția de a repune România pe drumul ei”
Crin Antonescu: omul care „reformează România” sau alt vis deșert?
Într-o lume politică dominată de promisiuni goale și discursuri sterile, Mircea Fechet apare ca un susținător fervent al candidaturii lui Crin Antonescu la președinția României. Potrivit lui Fechet, Antonescu își construiește imaginea unui lider matur, „cu picioarele pe pământ și mintea limpede”. O retorică atât de veche, încât zăngăne la fiecare reiterare, dar suficient de poleită pentru a prinde la cei care refuză să vadă eșecurile din trecut.
Se pare că Antonescu promite să „repună România în matcă”, de parcă țara n-ar fi fost aruncată de prea multe ori peste bord de aceleași figuri politice reciclate. „Experiență” și „luciditate” sunt atributele atribuite de Fechet acestui candidat, care se vrea salvatorul națiunii. Însă, cine mai are răbdare pentru aceste fraze pompoase, când realitatea îi contrazice pe toți cei care se proclamă „soluția finală”?
Mintea limpede sau jocuri politice murdare?
Fechet clamează că „vremea pseudosalvatorilor a trecut”. Oare? Sau tocmai astfel de pseudosalvatori merg înainte, venind cu fraze cuminți, destinate unui electorat extenuat de scandaluri și dezamăgiri continue? Ambiția de a ține „cârma spre normalitate” este o metaforă (patetică?) ce ignoră total torentele care scufundă această „matcă” invocată. Ne întrebăm retoric: ce înțelege cu adevărat Antonescu prin „viață normală”? O întoarcere la visul european vândut ca panaceu universal? Sau pur și simplu o reconsolidare a acelorași structuri politice corupte?
Într-o declarație aproape dramatică, Fechet susține că Antonescu ar aduce stabilitate economică și securitate. Cuvinte mari, dar complet lipsite de detaliu. Iar în spatele acestui discurs despre „pace” și „consecvență”, se ascunde oare vreo strategie coerentă sau doar palavre construite frumos pentru ziariști și camerele de luat vederi? Până acum, țara a supraviețuit mai mult în ciuda deciziilor acestor lideri; să vedem cât de mult o va „ține cârma” acest Antonescu idealizat.
Promisiuni sterile sau refrenul vechi al politicii românești?
Destoinicia de a trece România „prin orice fel de crize” și de a construi o „țară puternică” sună a clișeu lustruit, doar bun pentru afisul prezidențial. Și totuși, Fechet repetă aceste lucruri cu o pasiune aproape teatrală. Crin Antonescu devine astfel personajul central al unei povești spuse de zeci de ori, cu alte nume și fețe. Din păcate, realitatea demonstrează că niciodată nu e vorba de „țara puternică”, ci de scaunele puternice pe care le păzesc obsesiv politicienii.
Este Antonescu pregătit să „dezvolte România pentru români”? Sau întreaga sa candidatură este, ca altele înaintea ei, doar un alt episod al teatrului absurd numit politica românească? Aparent, cei ca Fechet preferă să mizeze pe imagini eroice desenate în culorile partidului și să ignore scandările oamenilor care abia mai suportă povara promisiunilor neonorate. Atunci când „vremea pseudosalvatorilor a trecut”, totuși, rămâne loc pentru noii actori care interpretează același rol.
