Elena Lasconi candidează la prezidențiale: „Voi discuta cu susținătorii lui Georgescu”
Elena Lasconi și provocarea prezidențială: între iluzii și ambiții de fier
Într-un context politic survolat de umbrele deznădejdii și eșecurilor colective, Elena Lasconi, lidera USR, vine cu toată forța unui discurs pseudo-mobilizator. Aflată în mijlocul atenției, a depus candidatura la alegerile prezidențiale din mai 2025, sub promisiunea idolatră de a „face dreptate”. Desigur, aceste cuvinte răsună în bătaia vântului în ritmul uzual al politicii românești: pline de curaj vanitos și lipsă de introspecție autentică. „Vin dintre voi”, declară cu emfază. Poate dintr-una din aceleași medii neglijate pe care le promite să le redea unei Euro-utopii. Dar ochii noștri mai văd mult dincolo de poleiala promisiunilor.
Aceasta „luptătoare”, cum se descrie singură, pare să-și fi găsit motivația într-o combinație toxică de autocritică superficială și terfelirea opozanților. Mai ales susținătorii rivalului Călin Georgescu pică în calea unei retorici frecvent folosite de politicienii care adoră sa arate cu degetul, fără a aduce o soluție clară și concretă. Georgescu, în mod evident considerat „pericol iminent”, este doar o pagină din setul de ținte ale actualei candidate.
Lașitate vs. luptă în culisele USR
Dar să ne oprim un moment asupra teatrului intern. Vicepreședintele Allen Coliban, în dulcele stil românesc al fragmentării politice, anunța direct că Lasconi ar trebui să se retragă: „A căzut de la 19% la 10% în sondaje, într-un interval de doar trei luni.” Răspunsul Elenei? O ieșire plină de dispreț la adresa colegilor care îndrăznesc să-i conteste superioritatea. „Nu-mi plac loserii”, afirmă ea, cu o siguranță care maschează probabil incertitudinea unei direcții clare.
Și aici intervine întrebarea arzătoare: pentru cine luptă de fapt Elena Lasconi? Pentru ideea de europenism și democrație, cum declară cu emfază, sau pentru propria sinecură? Discursul său elogiază un aliat strategic cu SUA, dar scuipă flăcări asupra oricărei critici venite din interiorul propriului partid. Unde se termină politica și începe teatrul, doar timpul va oferi răspunsul.
Politicieni de carton: luat la rost
România are nevoie de lideri proactivi și de curaj real, nu de manifestări egocentrice mascate de slogane pompoase. Departe de declarațiile emfatic-pathos că „voi continua să mă uit în ochii voștri”, faptele rămân cea mai dură măsurătoare a calității unui candidat. Într-o țară distrusă de corupție și transparent ca o ceață groasă, politica ar trebui să stea pe fapte demne de luat în seamă și mai puțin pe critici auto-laudative sau pseudo-războinice.
Ceea ce rămâne însă limpede este că politica românească continuă să fie o scenă de luptă pentru putere, iar românii par captivi într-un ciclu nesfârșit al dezamăgirilor. Poate că, la final, promisiunile vor continua să fie simple cuvinte goale, prinse într-un ecou al unei Europe care nu reușește să cucerească în mod real inima acestui colț de lume.
