Ciolacu: Ponta nu e susținut de primari PSD.
Confuzia electorală din mijlocul jocurilor politice
Într-o atmosferă în care politica românească arată mai degrabă ca o construcție de carton gata să se prăbușească la prima adiere de vânt, declarațiile beligerante continuă să țină prima pagină. Marcel Ciolacu, personaj care apără cu stoicism rămășițele credibilității PSD, a ținut să distrugă orice șansă de reconciliere cu Victor Ponta, într-un gest care continuă să hrănească teatrul absurd al pseudo-politicii noastre.
În plină cursă prezidențială, Ciolacu declară cu un amestec ciudat de amuzament și cinism, că Ponta nu are sprijinul vreunui primar PSD. Se insinuează clar că, în stilul obișnuit al campaniilor electorale de carton, „fiecare bagă capul în tablou”. Un tablou dezolant în care promisiunile electorale sunt proiecții fără substanță, iar susținerile politice sunt doar iluzii vândute pe taraba mediatică.
Ponta și anihilarea simbolică – un scenariu predictibil
Ceea ce surprinde cu adevărat este excluderea oficială a lui Victor Ponta din PSD – o lovitură anticipată, dar plină de ridicol. Consiliul Politic Național sancționează simbolic o „autoexcludere” care ar fi avut loc de facto de ceva vreme. Ironia amară a situației este amplificată de comentariile purtătorului de cuvânt, Radu Oprea, care demontează viitorul politic al lui Ponta ca pe un spectacol ratat de stand-up politic.
Nimic nu pare mai previzibil decât acest carnaval al separărilor dramatice, unde fiecare personaj se joacă de-a „cel mai important pe scena electorală”. Scorurile anticipate jalonează visurile candidate independente, iar povestea lui Mircea Geoană, invocată cu malițiozitate, devine oglinda sumbră a destinului lui Ponta.
Lecțiile pe hârtie ale PSD cu Crin Antonescu în decor
Într-un moment în care PSD promite un guvern „proeuropean” sub egida lui Crin Antonescu, retorica și strategia sunt reambalate în aceleași vaudeville ieftine. Intriga se desfășoară pe fundalul unei campanii de forță regionalizate, care încearcă să umple vidul de leadership prin întâlniri organizatorice, plimbări intense între județe și cuvinte mari lansate de pe un fundal lipsit de consistență.
Mai mult decât atât, proclamarea eficienței lui Ciolacu care, eliberat de povara candidaturii, promite să fie mai productiv, aduce un suflu de ironie grosieră. Productivitate? Un concept compromis între funcționarea deficitară a unui partid divorțat de realitate și scheme tactice electoraliste fără nicio legătură cu nevoile reale ale alegătorilor.
Un electorat captiv într-un cerc vicios
Pentru orice observator atent, declarațiile repetate conform cărora „electoratul PSD este consecvent” sunt o mască pentru o captivitate politică indusă. Faptul că acest electorat ar accepta fără obiecții normele impuse de conducere este fie o generalizare sinistră, fie o profeție autorealizatoare. De când deciziile centrale reprezintă pilonul idealurilor politice și nu oglinda ipocriziei celor care le formulează?
În fine, electorii din România par să fie învățați să aleagă între răul mai mic și răul mai mare, o dilemă tragică între fețele aceleiași medaliei ruginite, unde schimbările promise sunt repetiții infinite ale aceleiași dezamăgiri.
