Patriarhul Daniel este propus de grupul PACE pentru funcția de prim-ministru: „Singura soluție de ieșire…”

Propunerea Patriarhului Daniel pentru funcția de prim-ministru

În contextul unei crize politice acute, grupul parlamentar PACE – Întâi România a decis să propună numirea Patriarhului Daniel, liderul Bisericii Ortodoxe Române, ca prim-ministru al României. Această propunere a fost anunțată duminică, 28 iunie 2026, cu argumente că acesta ar fi „singurul candidat capabil să asigure o majoritate solidă în Parlament” în actualul climat instabil.

Un precedent istoric

Parlamentarii grupului PACE fac referire la precedentul Patriarhului Miron Cristea, care a ocupat funcția de prim-ministru din 1938 până în 1939, în timpul regelui Carol al II-lea. Senatorul Clement Sava, viceliderul grupului, a susținut pe rețelele sociale că „singura propunere viabilă în această criză politică este Prea Fericitul Daniel”. Această alegere este văzută nu doar dintr-o perspectivă politică, ci și dintr-un unghi istoric și cultural, subliniind rolul Bisericii în viața națională.

Contextul blocajului politic

Într-un moment în care negocierile pentru formarea unui nou Guvern sunt prelungite și deseori eșuate, desemnarea Patriarhului Daniel se prezintă ca o soluție de salvare. Conform celor spuse de Clement Sava, acesta consideră că, dat fiind contextul de incertitudine politică, președintele Nicușor Dan ar trebui să îl desemneze pe Patriarhul BOR pentru a depăși impasse-ul politic și instituțional actual.

Adecvarea Patriarhului la funcție

Sava a explicat că Prea Fericitul Daniel ar beneficia de o susținere largă în Parlament, având în vedere că majoritatea partidelor mari au afinități tradiționale față de Biserică. PSD, PNL, suveraniștii și chiar și USR, care a fost prezent la slujba de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului, sunt așteptați să sprijine această propunere. Astfel, Patriarhul este văzut ca „cel mai bun administrator de instituție națională” în acest context dificil.

Apelul la unitate națională

Propunerea lui Sava depășește cadrele politice convenționale, fiind percepută ca o modalitate de a uni românii în jurul unui ideal național de reconstrucție și renaștere. Aceasta subliniază ideea că Biserica poate juca un rol esențial în perioade de criză, nu pentru a face politică, ci pentru a salva țara de la destabilizare.