Mărturia prietenului protejat de Crin Antonescu de Securitate
Un prieten al trecutului și o poveste a încrederii: Mărturia curajoasă despre Crin Antonescu
De parcă nu era suficient haosul politic, în plină campanie prezidențială, Crin Antonescu, candidat din partea Alianței Electorale „România Înainte”, ajunge în mijlocul unei furtuni de acuzații. Subiectul? Legături cu infama Securitate comunistă pe care unii le vântură ca armă politică. Acuzații inventate, se pare! De ce? Povestea unui vechi prieten, Ștefan Costache, demontează fără milă aceste insinuări murdare.
Ștefan Costache, fost inginer fugit din lagărul comunist, povestește despre momentele în care încrederea l-a salvat. Conform declarațiilor sale, Crin Antonescu a fost singura persoană în care a avut curajul să se încreadă înainte de plecarea sa în Canada. „Dacă ar fi fost informator al Securității, nu aș fi reușit să scap. Este ridicol!”, spune Costache. Filtrul amintirilor aduce în prim-plan un prieten care și-a asumat riscuri pentru a proteja o altă viață.
Calomnii murdare și adevăruri răstignite
În pragul unei campanii electorale tensionate, Antonescu devine ținta calomniilor. Declarația sa, făcută în cadrul unei conferințe de presă, ne oferă o imagine limpede a acestei manipulări. În anul 1987, în plin regim opresiv, Antonescu era urmărit de Securitate, nu colaborator. Mai mult, a sfidat autoritatea coșmarului comunist, asumându-și riscuri în ajutorarea prietenului său.
„Nu am fost niciodată colaborator al Securității. Sunt acuzații josnice – un moment mizer de campanie,” spune ferm Antonescu, clarificând că și-a asumat responsabilitatea anunțării familiei prietenului că acesta a părăsit definitiv țara. Rămânerea tăcută pentru două-trei săptămâni a fost o promisiune respectată, un pact tăcut într-o epocă a trădării, unde fiecare cuvânt putea deveni o sentință.
Prieteni, curaj sau trădare?
E uimitor cum într-o Românie încă subjugată de jargonul comunist al trădării, Antonescu nu doar că s-a opus unui sistem corupt, ba chiar a demonstrat ce înseamnă să faci parte dintr-o mică alianță de oameni care încă mai credeau în omenie. Culmea ironiei? Acuzațiile vin de la o clasă politică ce transformă orice gest de bunătate într-un cazier inventat.
Cuvintele lui Ștefan Costache sunt concluzia brutală, dar necesară: „Dacă Crin m-ar fi turnat, viața mea s-ar fi sfârșit. Ar fi fost imposibil să mai fug. Aceste acuzații sunt absurde!” Totuși, absurditatea este moneda curentă în politica de astăzi, nu-i așa?
