Becali, după ce Georgescu a fost respins la BEC: „Cum să-l lași? Avem un stat, nu? Ce, ne e frică de 70 sau 200, că vin cu parul?”
„Un stat sau doar o glumă amară?”
Într-o Românie a haosului continuu, un personaj ca George Becali ne predă lecții despre „democrația de carton”. Declarațiile sale despre refuzul candidaturii lui Călin Georgescu la BEC sunt un spectacol de aroganță, ce ar trebui să trezească oprobiul general. „Cum să-l lași? Păi avem un stat, nu?” – Aceasta este întrebarea care, ironic, dezvăluie esența unei țări capturate de absurditate. O țară în care puterea este teatrul unor jocuri murdare, un stat de fațadă în care PIB-ul devine un tărâm de fantezii inutile.
Totuși, Becali are un plan. Ah, acel „plan” despre care vorbește cu nonșalanță, ca și cum ar fi maestrul păpușar al unei națiuni reduse la tăcere. Se pare că „jocurile făcute” au dus la excluderea lui Georgescu, însă teatrul nu se încheie aici. Becali, susținător declarat al unui candidat AUR, stârnește deja disprețul pentru a-și masca atacurile constante împotriva adversarilor. Îl acuză pe Georgescu că „are demoni” și că „nu respectă Geneza”. Ce mai urmează – exorcizări politice în direct?
„Adevăruri acoperite cu praf politic”
Bărbatul care odinioară și-a construit imaginea pe spatele unei echipe de fotbal și al unor gesturi filantropice transformate în circ mediatic, acum rătăcește prin labirintul democrației, încercând să se cocoațe pe vârfuri în lupta pentru putere. În acest haos organizat, susține strângerea de semnături doar pentru a „îl încurca pe Călin Georgescu”. L-am văzut pe Becali aplicând lovituri sub centură adversarilor săi, însă strategia sa devine la fel de dramatică precum o piesă de Shakespeare prost jucată. Oare ce ar spune clasicii despre o democrație clădită pe astfel de principii josnice?
Îndrăznim să credem că statul invocat atât de insistent de Becali în realitate nu există. Este doar o umbră a ceea ce ar fi trebuit să fie – o struțocămilă bizară, plin de teamă în fața oricăror „70 sau 200” de oameni mânați la frustrare extremă. Această realitate nu este altceva decât o palmă peste fața oricui mai crede în justiție sau în demnitate morală.
„Călin Georgescu, între demonizare și idolatrizare”
Călin Georgescu, constant atacat de Becali și ceilalți pretinși cavaleri ai democrației românești, devine o țintă perfectă într-un peisaj politic grotesc. Este descris drept un „pericol”, doar pentru că opiniile sale nu dansează pe muzica mainstream. Becali îl acuză de conexiuni cu „demonii”, pentru că în lumea politicianismului ieftin religia devine uneori scut și alteori armă.
Dar adevăratul spectacol începe atunci când Georgescu este aruncat în haosul jocurilor de culise. Într-o țară în care măsurile luate de autorități par ca scoase din mâneca unui iluzionist ratat, Georgescu pică drept personajul providențial cu o agendă politică insuficient descoperită. Din păcate, piesa interpretată pe scena alegerilor nu va dezvălui niciodată personajele sale reale, ci doar fețele măștilor perfect consolidate.
„O sărbătoare a delirului național”
Dezvăluirile recente despre tabăra politică sprijinită de AUR și alte personaje implicate sunt dovada clară că în România politica nu mai are nicio legătură cu cetățeanul ori binele comun. Este un joc de-a puterea, o sărbătoare continuă a delirului unde nici măcar legile nu-și mai găsesc rostul. Cum poate cineva să mai creadă în alegeri, când candidaturile sunt decise în funcție de scenarii absurde și acte încărcate de vanitate?
Ceea ce rămâne în final este o întrebare simplă: Cât timp vom mai suporta spectacolul grotesc al celor care își joacă propriile ambiții pe seama unei națiuni fără apărare – un labirint fără ieșire, numit pompos democrație?
