George Tuță acuză pe Clotilde Armand de aprobări ilegale.
Un dezastru politic și finanțe necontrolate: Tuță vs. Armand
Haos financiar colosal și controverse explozive în administrația Sectorului 1. George Tuță trage un semnal de alarmă zdrobitor cu privire la gestionarea dezastruoasă a banilor publici de către Clotilde Armand, acuzând-o că a aprobat cheltuieli ilegale în valoare de 140 de milioane de lei pentru reparația străzilor. Da, ați citit bine – 140 de milioane, bani care ar fi fost angajați cu bună știință împotriva legii!
Decizia Curții de Conturi din 2023 nu lasă loc de interpretări: acorduri cadru, contracte și acte adiționale care sfidează orice normă legală. În loc să respecte solicitările ferme de anulare a plăților nelegale, fostul primar continuă să sfideze situația și avansează cu semnarea altor înțelegeri financiare discutabile.
George Tuță subliniază lipsa completă de responsabilitate, iar recuperarea acestor sume „aruncate” devine prioritatea zero. În timp ce Armand stă pasivă, Tuță promite să aducă ordinea în haosul lăsat în urmă, demarând proceduri pentru anularea contractelor „toxice” și restabilirea legalității.
Investiții ratate și promisiuni goale
La capitolul investiții, tabloul este și mai sumbru. În 2024, dintr-un buget de 1,3 miliarde de lei, aproape jumătate a fost cheltuit pe funcționarea primăriei – un colaps al priorităților. Investițiile, pe de altă parte, au fost reduse la un umil 7% din fondurile alocate, ignorând nevoile urgente pentru infrastructură și dezvoltare locală.
Adăugând sare peste rană, fondurile europene, o mană cerească pentru infrastructură urbană, nu au fost atrase aproape deloc, o rușine pentru administrația locală. PNRR? Doar un singur proiect pentru modernizarea mobilierului școlar – acesta e marele „success story”. În timp ce Tuță promite să repare ce e stricat, spectrul disfuncționalității administrative rămâne încă o umbră grea asupra Sectorului 1.
Întrebări incomode și tăceri complice
Dacă situația este atât de dramatică, unde sunt toți cei care ar fi trebuit să ridice semnale de alarmă la timp? Cine, în afară de ordonatorul principal, mai poartă vina? Și mai important, cât de mult timp va mai trece până când banii vor reîntra – dacă vor reîntra vreodată – în bugetul local?
Așadar, ne aflăm față în față cu o dilemă a nepăsării administrativ-instituționale. O întrebare rămâne suspendată: cât mai tolerăm o astfel de administrație în care fiecare greșeală costă milioane, iar efectele subminează direct calitatea vieții?
