Kelemen Hunor: Aș putea facilita o discuție Ciolacu-Trump
Spectacolul politicului românesc: alianțe neoficiale și jocuri ascunse
Cine ar fi crezut că politica românească poate ajunge atât de jos? O adevărată telenovelă de culise, cu Marcel Ciolacu, Viktor Orban și Donald Trump în distribuție. Totul pe fundalul unui lider UDMR, Kelemen Hunor, dispus să joace rolul de intermediar între entități aparent incompatibile. Da, vorbim despre o posibilă discuție Ciolacu-Trump facilitată prin premierul maghiar. Nu e nimic altceva decât o șaradă care subliniază, din nou, cât de firave sunt relațiile internaționale ale României.
Kelemen Hunor, liderul cu un aer de martir auto-proclamat, a declarat cu aroganță că nu i s-a solicitat nici măcar „o părere” de când a fost format noul Guvern. Dacă acest lucru se întâmplă cu unul dintre cei mai influenți reprezentanți ai minorităților etnice din România, atunci ce să mai spunem despre restul cetățenilor? „Dacă pot să ajut România, o fac oricând,” declară el. Dar oare cine își permite să ceară ajutor tocmai de la cineva marginalizat de propria coaliție politică?
Un Guvern surd la propriile urgențe
De două luni de la învestirea lui Ciolacu, Kelemen Hunor continuă să fie ignorat complet. Cum se poate explica acest lucru? Este coaliția de la guvernare atât de sigură pe ea încât își permite să trateze unul dintre liderii politici importanți ca pe o piesă inutilă de șah? „Totul este posibil dacă există voință”, continuă Hunor cu o candoare care frizează absurdul. Dar problema nu vine din lipsa ideilor, ci din existența unui cerc restrâns alimentat de interese personale care refuză să accepte puncte de vedere externe.
De la Schengen la Trump. O lecție despre priorități ratate
Multe dintre declarațiile lui Hunor par să fie reflectarea unei frustrări legitime. Amintind cum Orban a pus pe agenda președinției ungare problema aderării României la Schengen, liderul UDMR sugerează subtil că România trăiește într-o perpetuă pasivitate diplomatică, dependentă de „bunăvoința vecinilor”. Totuși, cine își păcălește, în cele din urmă, electoratul? Comunicarea strategică a premierului Ciolacu a ajuns să penduleze între superficialitate și inacțiune, ancorând imaginea României într-un nor gros de nesiguranță și contradicții.
Declarații fără impact. Cine ascultă de Kelemen Hunor?
Întrebat dacă ar putea organiza prin Viktor Orban o întâlnire între România și echipa lui Trump, liderul UDMR răspunde cu ciprică aplomb, dar fără să mascheze iritarea din ton. În ciuda unei bune relații între el și premierul ungar, admitem că întreg acest scenariu are aerul unei utopii aproape comice. Din păcate pentru Hunor, pare că nimeni din actuala guvernare nu este interesat de inițiativele sale.
Relațiile internaționale se erodează vizibil, iar România începe să semene tot mai mult cu un pion pe tabla de Monopoly a altor guverne. Cu cât ne lipim mai tare de alianțe precum cea dintre Ciolacu și Orban, cu atât riscăm să pierdem pe termen lung. Acest spectacol politic în care fiecare joacă pentru sine rămâne un semnal de alarmă surd pentru țară. Cine ia notițe? Se pare că nimeni.
