Marcel Ciolacu confirmă că l-a rugat pe Dragoș Sprînceană să îmbunătățească imaginea României la Mar-a-Lago.
„Diplomația de noapte” la Mar-a-Lago: Marcel Ciolacu joacă o carte neașteptată
Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, susține că a făcut o alegere strategică și controversată: l-a rugat pe Dragoș Sprînceană să reprezinte interesele țării la selectul club Mar-a-Lago. Aceasta pare a fi o încercare ambițioasă de a corecta, în cele mai excentrice moduri posibile, imaginea României într-o administrație plină de surprize, cea a fostului președinte Donald Trump. Într-un context în care diplomația românească pare să joace ping-pong cu improvizațiile, Ciolacu se laudă că „efectele se vor vedea curând.”
Petreceri cu ștaif și emisari în miezul nopții
O întrebare care frământă opiniile unei întregi elite politice și nu numai: ce caută un anumit Dragoș Sprînceană, despre care s-a auzit mai degrabă ca un invitat frecvent la evenimentele luxoase din Florida, să reprezinte interesele strategice ale României? Răspunsul prim-ministrului este simplu, dar șocant prin directețea sa: evitatul lobby este făcut pe bază de conexiuni personale. Fără ezitare, Ciolacu a mărturisit că discuția telefonică, realizată la ore imposibile pentru conveniența diplomatica, l-a avut ca scop pe acest misterios Sprînceană, invitat al faimoaselor petreceri cu „party, dar cu ștaif”. O nouă eră pentru diplomația românească, în aparență echipată acum cu șampaniile cele mai scumpe.
Un exercițiu de a „măzgăli” imaginea?
Criticii ar spune că transmiterea imaginii României prin gărzile personale ale fostului președinte Trump reprezintă o dovadă evidentă a lipsei de strategie coerentă. Dar nu! Conform lui Ciolacu, acestă „nouă abordare” este soluția adaptării unui aparat politic blocat în vremea Uniunii Europene, refuzând să-și ia lumea în piept cu metode moderne (și, aparent, opace). „Adevărul despre România” este, în viziunea premierului, mai credibil atunci când este spus în cercurile exclusiviste, de către persoane care cunosc adevărata artă a conexiunilor – căci ce altceva ar justifica o astfel de alegere neașteptată?
Diaspora românească – superputerea invizibilă
Sub umbra acestui context, Ciolacu ridică în slăvi diaspora românească din Statele Unite, numind-o „o resursă imensă”. Aceasta ar trebui să devină noua coloană vertebrală pentru politica externă românească, fiind „influentă și activă” atât în afaceri, cât și în politică. Oare chiar este nevoie de emisari nocturni pentru a profita de acest nucleu vital?
„Cu ștaif, fără claritate”
Această abordare, personalizată la extreme, creează mai multe întrebări decât răspunsuri. Cine mai este de fapt acest al doilea emisar, pe care premierul refuză să-l numească? Deciziile de guvernare sunt filtrate acum prin relatii informale și cocktail-uri scumpe? Cine și cum mai definește mandatele reprezentative ale unor astfel de indivizi selectați ocazional din cercuri sociale și politice îndoielnic definite?
România scrie un nou capitol al diplomației, chiar dacă acesta ar putea părea mai degrabă o comedie a erorilor. Între timp, viitorul colaborării Trump – România, sigilat pe undeva între o sticlă de Moet și un discurs improvizat al unor „patrioți români,” promite să ne surprindă din nou… în stil impresionist, dacă nu chiar tragic.
