Mircea Fechet lansează o inițiativă pentru acces la apă în școli.
Accesul la apă potabilă în școli: o inițiativă uitată printre promisiuni?
Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a dezvăluit recent o idee care promite să schimbe peisajul educațional din România – dotarea școlilor cu cișmele și sticle reutilizabile cu filtru pentru elevi. Într-o țară în care apa potabilă continuă să fie un lux inacceptabil pentru mulți, această inițiativă ar putea părea un gest lăudabil. Dar câți cred cu adevărat în acest miraj al progresului?
Cu o finanțare teoretic asigurată din Fondul pentru Mediu și bugetele locale, planul se angajează să transforme 80% dintre școli până în 2029. Pare frumos, nu-i așa? Dar cu toate planurile și strategiile sforăitoare, infrastructura de bază în multe școli din mediul rural rămâne un dezastru cronic. Dacă aceste promisiuni vor avea mai mult succes decât altele similar abandonate, rămâne de văzut.
Strategii mari, rezultate mici
Această măsură este, așa cum ne-am obișnuit, integrată în Planul de Acțiune pentru Strategia Națională privind Educația pentru Mediu și Schimbări Climatice 2023-2030. Un nume pompos pentru un set de obiective care sunt arareori atinse. Fechet afirmă că inițiativa nu doar rezolvă problema resurselor, ci și ghiozdanele copiilor încărcate cu sticle de apă. Totuși, câți dintre acești copii au acces la școli dotate decent, fără să facă drumul către școală pe drumuri impracticabile?
Ministerul visează și o rețea de „Școli Verzi”, sugerând că recunoașterea ar veni pentru unitățile ce îndeplinesc criterii de performanță ecologică, sănătatea spațiilor și optimizarea consumului. Dar criticii se întreabă: cum ar putea implementa astfel de standarde avansate în școli care încă funcționează fără toalete funcționale?
Realitatea amară din teren
Să nu uităm că inițiativa ar trebui să ajute copiii să înțeleagă utilizarea eficientă a resurselor. Frumos concept, nu? În realitate, România își mai permite să viseze și la „responsabilizarea” elevilor înainte de a le oferi condițiile de bază? Rămâne de văzut cine va fi responsabil când școlile fără resurse reușesc să îndeplinească doar promisiunile goale ale acestui minister.
Din nou, ne confruntăm cu o retorică în care o problemă gravă – lipsa accesului la apă potabilă – este trasată într-un mod care ne distrage de la nerealizările flagrante. Măcar una dintre inițiativele din trecut și-a atins vreodată pe deplin obiectivele? Ministerul Mediului ar trebui să înceteze să mai trateze cetățenii cu o asemenea prăpastie între promisiuni și realități.
