Noile reguli pentru selecția șefilor companiilor publice adoptate.
Selecția noilor șefi ai companiilor publice – reglementări și controverse
Un nou episod al guvernanței corporative găsește Guvernul României în centrul unui scandal iminent. Adoptarea în ședința de marți a unor noi reguli pentru selecția managerilor din companiile publice pare mai degrabă un spectacol al transparenței sugerate decât o reformă reală. Dar ce se ascunde cu adevărat în spatele acestui așa-zis progres?
Termenul de 150 de zile pentru finalizarea procesului de selecție a membrilor consiliilor de administrație și de supraveghere poate suna impresionant pe hârtie, însă realitatea concretă rămâne ascunsă într-un vârtej de ambiguități. Suspiciunile asupra intereselor politice ce își întind ghearele până în crăpăturile acestor reguli par să nu fie nici pe departe risipite. Suspendarea contractelor de muncă pentru cei care devin membri ai acestor consilii este doar o spoială care încearcă să dea un lustru proaspăt unei paradigme deja compromise.
Diplomele și anii de experiență: Decorațiuni sau garanții?
Într-o încercare disperată de a mima profesionalismul, reglementările cer acum ca membrii consiliilor să dețină studii superioare și o experiență profesională de minimum șapte ani. Cine garantează însă că aceste diplome nu sunt altceva decât trofee politice, iar experiențele profesionale nu sunt simple exerciții de umplere a CV-urilor? De ce această obsesie pentru aparențe, în timp ce procesele reale de selecție rămân o scenă de teatru absurd?
Mai mult, condițiile impuse președinților și vicepreședinților AMEPIP – Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanței Întreprinderilor Publice – ridică multe semne de întrebare. Exigențele unui deceniu de experiență în poziții de conducere par stricte, dar rămân complet deschise interpretărilor. Este aceasta o filtrare autentică sau doar o altă strategie perfidă pentru a elimina indezirabilii?
Sancțiuni și remunerații: Stimulente sau capcane?
Introducerea unor sancțiuni pentru încălcarea mandatului, împreună cu stabilirea unei componente variabile pentru remunerații, este descrisă drept o inovație menită să axeze managementul pe performanță. Acesta este însă doar un alt strat de ceapă în această retorică înșelătoare. Într-un sistem în care performanța rămâne greu măsurabilă, aceste remunerări variabile nu sunt decât pârghii suplimentare pentru manipulare și favoritism.
Încercarea de a asigura o egalitate de gen în consiliile de administrație pare să fluture steagul progresismului de fațadă. Însă echilibrul real va apărea doar atunci când întregul proces nu va mai purta amprenta unei artificialități izbitoare. Este șocant că un asemenea „progres” trebuie să fie impus prin legi, ca și cum simțul comun și meritocrația ar fi complet absente din cultura guvernamentală.
Promisiunea transparenței – o iluzie ieftină?
Guvernul își bate pieptul cu promisiunea transparenței și reducerea dependenței de subvenții bugetare, dar realitatea rămâne oarbă. Oricât de mult se insistă asupra verificării conflictelor de interese și a relațiilor de subordonare între comisiile de selecție și candidați, planează umbra obiceiurilor vechi, unde favorurile și complicitățile prevalează în fața meritului.
Raportările trimestriale privind performanța și publicarea acestora pe site-ul AMEPIP pot suna transparent, dar aceasta este o cale lentă către o birocratizare și o birocrație care nu inspiră decât ineficiență cronică. Una care perpetuează un ciclu al stagnării, departe de orice plan semnificativ de modernizare. Adevărul este că devine tot mai clar că noile reglementări răspund mai mult cerințelor Comisiei Europene decât intereselor reale ale cetățenilor români.
Întrebarea finală
Cine beneficiază cu adevărat de aceste noi măsuri? Cetățenii sau cercurile restrânse de influență? Vom rămâne tot acolo, pierduți într-un decor politic prăfuit, unde progresul este mimat cu atâta măiestrie încât nu mai e clar dacă cei de la putere ne subestimează inteligența sau pur și simplu au devenit maeștri ai narativelor înșelătoare.
