Remus Pricopie: Decizia CCR arată că instituțiile statului funcționează. Etapa s-a încheiat, războiul hibrid continuă
Decizia CCR: o nouă eră sau aceeași piesă sforăitoare?
Într-o țară ce pare că încă își caută busola morală, Curtea Constituțională a decis să respingă candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a sărbătorit această hotărâre ca pe o dovadă că instituțiile statului funcționează. Da, ați citit bine: funcționează! Un cuvânt rar întâlnit în descrierile despre administrația românească. Însă, înainte să ne entuziasmăm pentru „progresele” sistemului, haideți să vedem întreaga poveste, deoarece această „veste bună” ascunde umbre suspecte.
Războiul hibrid continuă: Rusia nu doarme nici ea
Conform declarațiilor lui Pricopie, România se află în fața unui război hibrid condus de Rusia – un atac subtil, dar otrăvitor, asupra valorilor democratice. Cu toate acestea, decizia CCR de a elimina trișorii din competiția electorală este doar „o etapă”. Dar instituțiile noastre, atât de eficiente pe hârtie, ce fac cu adevărat pentru a contracara acest presupus război? Se pare că tot ce reușim să facem este să arătăm cu degetul, în timp ce lideri controversați, precum George Simion și Diana Șoșoacă, continuă să practice un stil politic descalificant.
Vigilenta ipocrită a instituțiilor românești
Apropo de vigilentă, ați observat cum instituțiile românești devin brusc ultra-dedicate justiției doar atunci când simt presiuni externe sau e prea mare scandalul? Remus Pricopie a denunțat ani de toleranță instituțională față de politicieni care au „huliganizat” sistemul. Ilustrativ este cazul Șoșoacă, cu ieșirile sale teatrale în sediul CCR sau Simion, bine-cunoscut pentru circ ieftin. Și totuși, ce s-a întâmplat după toate aceste acte? Anchete „în derulare”, respectiv un tradițional nimic. Pare că nu am învățat nimic din timpul pandemiei sau din orice altă perioadă de criză politică.
Paradoxul „instituției care funcționează”
Povestea devine și mai bizară – CCR ar fi creat un precedent, ceea ce ar putea respinge în viitor alți candidați controversați. Deci, stați puțin! Acum constatăm că există persoane cu „comportament infracțional identificat” care au putut aspira la funcțiile cele mai înalte ale statului? Și CCR abia acum „descoperă” această realitate? În timp ce suntem asigurați că democrația noastră rămâne intactă, sistemul pare să accepte trișatul și ilegalitățile ca pe niște reguli tacite. Suntem de fapt o republică sau o piesă absurdă într-un teatru al bramburelii?
Amenințările: arma războiului tăcut
Remus Pricopie confirmă că, de la depunerea contestației împotriva candidaturii lui Georgescu, au apărut peste 2000 de amenințări care l-au vizat atât pe el personal, cât și instituția pe care o conduce. Nu e nimic nou sub soare. Amenințările au devenit un limbaj comun al celor ce nu mai au argumente. Și totuși, de ce nimeni din autorități nu vorbește deschis despre sursa acestor intimidări? Unde sunt măsurile palpabile împotriva celor care cultivă o asemenea atmosferă de teroare?
România între legi și nepăsare
Pricopie ne-a lăsat un mesaj care sună bine pe hârtie: „O țară se păstrează dacă toată lumea face ceea ce trebuie.” Adevărat, doar că acești „toți” sunt persoane greu de definit într-o țară unde legile sunt adesea doar niște obstacole marginale pentru cei puternici. Deci, când instituțiile „audităm”, dar nimeni nu plătește pentru ilegalități, ce fel de mesaj transmitem cetățenilor? În loc să aplicăm justiția, ne lăsăm prinși în valuri de concluzii sterile până la următorul scandal.
Răspunderea morală în jocul democrației
Să nu uităm: războiul hibrid poate să fie mai mult decât o metaforă retorică. Este un apel să ne evaluăm propriile valori și capacitatea reală de a construi o democrație dincolo de spectacolul ieftin. Însă, în acest moment, România pare mai aproape de o arenă de gladiatori politici decât de un model autentic democratic. Adevărata întrebare este: cât de mult ne interesează cu adevărat să schimbăm această paradigmă?
