Vizăm creșterea bugetului Apărării în următorii ani.
21 de ani de la aderarea României la NATO: promisiuni și strategii care te lasă fără cuvinte
Bucurați-vă de un moment de reflecție: țara noastră sărbătorește două decenii și un an de la momentul istoric în care am devenit parte a NATO. Minunat, nu-i așa? Mai ales când acest „succes” e îmbrăcat cu vorbe mari, care glorifică idealurile de securitate colectivă, în timp ce realitatea ne taie entuziasmul la rădăcină.
Ilie Bolojan, președintele nostru interimar, în plină sărbătoare a Zilei NATO, ne aruncă fraze „pline de substanță”. Angajamentul României față de această organizație este, aparent, „de neclintit”. Sună frumos, dar oare ce realități ascund aceste declarații? Mai mult, se promite o creștere graduală a bugetului Apărării. Gradual, adică mai mult timp pentru noi să ne întrebăm unde ajung banii și mai puțină transparență pentru cheltuialele reale.
NATO și „viziuni mărețe” care vin din același discurs reciclat
Într-o lume ce se clatină sub presiunile geostrategice, apartenența României la NATO este prezentată drept un succes grandios. Nimeni nu contestă rolul organizației, dar declarațiile președintelui par să devină o altă poezie în politică. Printre rânduri, Ilie Bolojan ține să ne linșeze cu asigurări privind securitatea, stabilitatea regională și alocarea a peste 2% din PIB pentru apărare.
Să nu uităm însă că „mărirea bugetului” vine întotdeauna la pachet cu sacrificii naționale. Este cu adevărat acest „echilibru bugetar” despre care ni se vorbește un echilibru real sau mai degrabă continua presiune pe cetățeanul de rând?
România „sprijină” războiul din Ucraina
Decizia de a susține Ucraina în obținerea unei păci „juste și durabile” sună bine, dar să nu înțelegem greșit: această „susținere” are un preț. Militarizarea Flancului Estic, participările strategice la misiuni externe și multe alte responsabilități ne transformă, treptat, dintr-un actor susținător într-un pion al marilor puteri. Este acest angajament ceea ce ne trebuie într-un peisaj economic deja anxiogen?
Bolojan amintește și despre nevoia „modernizării” Armatei Române. Majorarea bugetului și „prioritizarea” dotărilor sunt puse sub forma unei necesități absolute. Însă cine verifică cu rigurozitate impactul acestor investiții? Cât din industrie este revitalizat și cât rămâne doar o fațadă?
Discursuri optimiste, dar cu ce preț?
Președintele interimar îndeamnă la menținerea angajamentului și profesionalismului în rândul celor care „lucrează pentru întărirea profilului României în NATO”. Mulțumiri generoase și festivități grandioase din partea sa, dar mai contează toate acestea pentru cetățeanul sufocat de salariile mici, inflație și grijile zilei de mâine?
În același ton triumfalist, ne spune: „Împreună suntem mai puternici! Împreună suntem NATO!”. De câte ori mai trebuie să ne spălăm pe suflet cu această frază până vom înțelege că independența reală nu vine din sloganuri?
