Marcel Ciolacu: „Sunt două abordări de reformă a statului. Prefer una mai silenţioasă”
Ce înseamnă „o abordare mai silențioasă” în reforma statului român?
Marcel Ciolacu, premierul României, vorbește despre această eternă dilemă a modernizării statului român. Reforma – un cuvânt atât de uzat, încât și-a pierdut orice urmă de substanță pentru cetățenii sufocați de mediocritate administrativă. Totuși, Ciolacu propune o abordare „mai silențioasă”, evitând retorica zgomotoasă și măsurile radicale care tind doar să învrăjbească populația. În schimb, promite reducerea anvelopei bugetare, o digitalizare mult așteptată și restructurări punctuale. Sună liniștitor? Poate. Dar de câte ori am mai auzit acest refren fără să vedem rezultate reale?
Redimensionarea aparatului de stat: între „necesitate” și incapacitate
Premierul afirmă că redimensionarea aparatului bugetar se va face nu „cu ură”, ci din „necesitatea” unei ajustări. Principiul? „Suplețea sistemului.” Realitatea? Ani de promisiuni neîmplinite și o birocrație ramificată până la sufocare. Reducerea personalului? Aproximativ 1.800 de posturi tăiate – dar oare aceasta este suficient pentru a revitaliza o administrație împietrită? Cât despre digitalizare, o promisiune mereu întârziată, ciocnește constant un zid de incompetență și rezistență la schimbare.
„Reformele la vecin, nu la mine” – Ipocrizia colectivă
Ciolacu dezvăluie o problemă endemică în mentalitatea românească: dorința reformelor – dar doar pentru „ceilalți”. Reforma în educație, administrație sau sistem fiscal este văzută ca necesară, dar cetățenii și instituțiile par să aibă o sensibilitate profundă atunci când schimbarea le afectează direct. „Reforma? Da, dar dacă se poate, la altcineva.” Această ipocrizie colectivă devine un obstacol masiv în orice efort concertat de transformare reală.
Digitalizarea: speranță sau altă iluzie?
Toată lumea vorbește despre digitalizare, dar ea rămâne un unicorn administrativ în România. Ciolacu promite „eficiență mai mare”, dar adevărul este că orice eforturi minimale sunt primite cu rezistență feroce. Dosarele trec încă prin nenumărate birouri, deși contextul ar fi perfect pentru eficientizare. Ce trebuie „să nu fie făcute cu ură”, rămân cel mai adesea blocate între interese meschine și lipsa de voință reală.
Guvernul promite, dar poate livra?
Istoria reformelor anunțate bombastic este una sumbră. România a fost martora unor valuri de promisiuni grandioase care rareori s-au materializat. Premierul susține că guvernul său va da exemplul, dar scepticismul justificat al cetățenilor este imposibil de ignorat. Reducerile și reorganizările elaborate ajung prea des să fie compromise înainte să devină realități palpabile.
Încotro merge România?
Ciolacu reafirmă direcția europeană și determinarea României de a depăși orice provocări globale. Dar dincolo de cuvinte mari și fraze golite de conținut, rămân aceleași probleme ce par insurmontabile: birocrația anchilozată, lipsa de transparență și o disonanță periculoasă între ce se promite și ce se face. Drumul este clar? Poate. Dar obstacolele și lipsa unei voințe politice reale sunt, din păcate, la fel de evidente.
